Făinarea se manifestă prin apariția unor pete pâsloase, sub formă de pernițe de culoare albă, alcătuite din miceliul ciupercii, în principal pe suprafața superioară a frunzelor, dar pot să apară și pe partea inferioară a frunzelor. La început pernițele sunt mici și circulare, înconjurate de o zonă clorotică (gălbuie-verzuie), mai vizibilă pe partea inferioara a frunzei. În condiții favorabile, pernițele confluează și acoperă porțiuni mari din suprafața limbului foliar, iar pe măsură ce zona bolnavă se extinde țesutul din dreptul acestor pete se brunifică. Frunzele bolnave intră în colaps sever, se usucă și mor.
Făinare este cel mai adesea răspândită pe frunzele inferioare, dar, la soiurile și hibrizii sensibili, se poate extinde pe tecile și frunzele superioare, pe paie cât și pe spice. În câteva zile după ce au apărut, pernițele capătă un aspect pulverulent ca urmare a formării conidiilor, care sunt ușor dislocabile de vânt sau ploaie. Odată cu înaintarea în vegetație a cerealelor miceliul ciupercii devine mai dens și cenușiu, aspect imprimat de apariția cleistoteciilor, care se prezintă sub forma unor puncte mici, negre. În interiorul cleistoteciilor se formează asce cu ascospori, spori responsabili pentru supraviețuirea ciupercii pe termen lung.
Ciuperca se transmite de la un an la altul prin intermediul miceliului de rezistență și al cleistoteciilor. Primăvara ciuperca formează mai multe generații de conidii care stau la baza infecțiilor secundare fiind responsabile de răspândirea bolii pe parcursul perioadei de vegetație. Conidiile sunt influențate de condițiile climatice, germinând între 3-31ºC, cu un optim termic situat între 14-17ºC. Umiditatea atmosferică medie relativă favorabilă se situează în jurul valorii de 97-100%. Infecția și dezvoltarea bolii înregistrează un declin după fenofaza de înflorire, atunci când temperaturile cresc la peste 25°C.
Plantarea soiurilor rezistente la făinare este cel mai economic mod de a controla boala. Făinarea se dezvoltă în câmpurile unde s-au aplicat doze ridicate de azot. Se recomandă încorporarea resturilor vegetale de grâu în sol, distrugerea samulastrei de grâu și aplicarea unei rotații eficiente a culturilor în cadrul asolamentului pentru a se reduce cantitatea de inocul din câmp. Pe piața produselor pentru protecția plantelor din România sunt disponibile fungicide care asigură un control excelent al făinării.