Putregaiul cenuşiu al viței de vie

Patografie. Putregaiul cenuşiu al strugurilor este foarte frecvent în toate zonele viticole, în special în toamnele umede şi calde, manifestându-se începând de la formarea strugurilor până la sfârşitul perioadei de vegetaţie. Vinurile obţinute din struguri putreziţi au puţin alcool, casează şi băloşesc. Pagubele produse se intensifică în timpul transportului şi la depozitare, ca şi în serele de forţare şi pe materialul săditor viticol. În ultimul deceniu pagubele produse de aceasta boală au fost importante, atingând valori de 70-80% din recolta de struguri, la acestea adăugându-se şi cele din timpul transportului şi depozitării.

In toamnele calde şi uscate şi în podgorii bine aerisite, patogenul are un efect benefic, producând „putregaiul nobil”. In acest caz, patogenul instalat la suprafaţa boabelor determină subţierea pieliţei boabelor, creşterea evaporării, concentrarea sucului celular, cu înmagazinarea de hidrocarbonaţi, ceea ce duce la obţinerea unui vin licoros, cu aromă foarte plăcută (Baicu şi Şesan, 1996).

Frunze: atacul apare mai rar: pete iniţial gălbui apoi roşietice; în dreptul acestor pete, pe ambele feţe ale limbului, se dezvoltă un mucegai cenuşiu, pulverulent (conidiofori si conidii). Frunzele puternic atacate se răsucesc şi cad de pe lăstari.

Lăstari: zone decolorate, albicioase sau gălbui; sub scoarţă, lemnul este colorat în brun. La suprafaţă se dezvoltă un mucegai cenuşiu şi, uneori, scleroţi mici (1 - 5 mm),  ovoizi.  La butaşii altoiţi, în timpul forţării, se constată înnegrirea secţiunilor şi formarea de scleroţi la punctul de altoire, astfel încât, calusarea este împiedicată.  Lăstarii porniţi în timpul forţării, ca urmare a infecţiei, se brunifică şi putrezesc, acoperiţi fiind de mucegaiul cenuşiu. Pe lăstari boala apare numai în condiţii de umiditate ridicată, infecţia pornind de la noduri (pete albicioase-gălbui). Petele de  pe lăstari şi coarde constituie focare iniţiale din care ciuperca evoluează pe butaşii de altoi şi portaltoi. Pe coardele puse la stratificat în nisip sau pământ boala se extinde, cuprinzând în special zona din dreptul nodurilor, scoarţa crapă iar pe aceste suprafeţe apar corpuri mici, de 1-5 mm, ovoide, negricioase - scleroţii ciupercii. Apariţia scleroţilor este mai frecventă la capetele butaşilor sau ale coardelor, în locul de secţionare. De aici, miceliul se extinde cu usurinţă în profunzime prin maduvă.

Boabe: cea mai gravă formă de atac, în perioada coacerii, transportului şi depozitării.  Primele infecţii se fac prin leziunile în pieliţa boabelor (produse de larvele moliilor, păsări, viespi, albine, furnici, lovituri de grindină) sau prin  fisurile apărute în urma atacului de făinare.  Ciuperca se dezvoltă la început saprofit, în picăturile de must care apar din ţesuturile lezate; miceliul devine parazit şi se extinde, cuprinzând pieliţa bobului, care se brunifică, se acoperă cu mucegai cenuşiu, crapă, se răsfrânge şi se desface de pe pulpă. Ca urmare a atacului, boabele se desprind şi cad pe sol. Procesul de putrezire continuă, cuprinzând şi pulpa bobului.  Pe vreme ploioasă, când între boabe se găseşte peliculă de apă, miceliul trece uşor de la un bob la altul şi infecţia cuprinde porţiuni mari din ciorchine. In asemenea condiţii sunt atacate şi ramificaţiile ciorchinilor şi, ca urmare, din struguri se rup bucăţi care cad pe sol, recolta fiind compromisă.  Pe strugurii atacaţi de putregai cenuşiu se pot instala şi alte mucegaiuri (Penicillium sp. etc), precum şi bacterii acetice etc. 

Vinurile obţinute din strugurii atacaţi sunt de calitate inferioară, au alcool puţin, casează, se oţetesc, motive pentru care nu se pretează la învechire şi tragere la sticle.                                   

Agentul patogen - Botryotinia fuckeliana (Sclerotiniaceae, Helotiales, Ascomycetes) f.c. Botrytis  cinerea. Conidiofori: lungi (1- 3 mm) septaţi, bruni la bază; la vârful acestora, pe 2- 3 ramificaţii scurte, se formează numeroase conidii: unicelulare, elipsoidale sau ovoide, gălbui la maturitate, prinse sub formă de ciorchine.

În primăvara următoare, pe frunzele de viţă căzute, pe ciorchinii şi lăstarii uscaţi se formează microscleroţii ciupercii, negri, tari, de forme variate.

Transmitere şi răspândire. Transmiterea are loc prin scleroţii de  pe organele atacate sau prin miceliul din lăstarii şi ciorchinii atacaţi, rămaşi în vie.  Apoteciile apar  destul de rar, primăvara, din germinarea scleroţilor.                                                                                          

Factori de risc

• nebulozitate mare, vreme ploioasă, timp de mai multe zile; temperatura în jur de 22- 23 grade C, umiditatea relativă a aerului 80% - 100%; prezenţa leziunilor pe boabe, umbrirea. 
• faza cea mai sensibilă: momentul în care sucul celular al boabelor conţine un procent mare de zahăr (16-22%).
• In depozite: lipsa aerisirii şi temperatura  ridicată.
• boabe cu atac de mană sau crăpate,  în urma atacului de făinare
• sensibilitate varietală: soiurile cu pieliţă groasă şi boabe rare (Coarnă neagră, Cabernet sauvignon) sunt mai puţin atacate, în timp ce soiurile cu boabe dese şi pieliţă subţire sunt foarte sensibile (Muscat Ottonel, Tămâioasă românească, Riesling italian, Aligote, Fetească albă, Cadarcă).
• ploile cu grindină sau atacul de molia strugurilor (favorizează pătrunderea patogenului în organele plantei).  
• organe moarte din interiorul ciorchinelui: petale, stamine, polen lipit de ovar, boabele avortate sau mănate (pe timp umed, aceste resturi organice constituie un bun mediu nutritiv al ciupercii).

Elemente de protecţie

• măsuri profilactice
• evitarea terenurilor cu exces de umiditate şi slab aerate la înfiinţarea plantaţiilor noi;
• cultivarea soiurilor cu rezistenţă sporită la Botrytis: Coarnă neagră, Tămîioasă, Select, Codană, Cabernet Sauvignon clona 7, Coarnă neagră selecţionată
• conducerea raţională a coardelor, astfel ca strugurii să nu fie în imediata apropiere a solului, unde sursa de infecţie este bogată;
• fertilizarea echilibată şi evitarea excesului de azot;
• combaterea la timp a dăunătorilor şi evitarea tuturor cauzelor care pot determina leziuni sau sensibilizarea pieliţei boabelor;
• efectuarea  lucrărilor de copilit, legat, defolierea în zona ciorchinilor (măsuri prin care se asigură o mai bună ventilaţie şi pătrunderea razelor solare)
• culesul la timp şi în termen scurt a recoltei de struguri.
• Protecţia chimică, la nevoie, se poate începe după apariţia ciorchinilor sau la sfârşitul înfloritului, folosind produsele specifice (tabelul ). Metoda standard de combatere chimică a putregaiului cenuşiu constă în aplicarea a 4 tratamente în fazele cele mai critice producerii infecţiilor: la sfârşitul înfloritului; la compactarea strugurilor; la începutul fazei de pârgă a boabelor; cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare. Ultimul tratament, în apropierea recoltării, se poate face cu produsul biologic Trichodex, care dă rezultate bune dacă presiunea de infecţie este medie şi, anterior s-au aplicat tratamentele menţionate mai sus. 

În viile nepericlitate de putregai cenuşiu tratamentele pot fi economisite sau pot începe de la crearea condiţiilor pentru atac, considerând critică persistenţa apei pe struguri peste 12-15 ore. La atac puternic, când a început căderea pe sol a ciorchinilor, se va declanşa culesul pentru a salva, cât se  mai poate, din recoltă.