Specie răspândită în ţara noastră mai ales în jurul marilor oraşe, producând pagube la fasolea depozitată, atacul în câmp fiind în prezent limitat.
Adultul are corpul oval alungit, de 3,5-4 mm lungime, de culoare cenuşiu-roşcat, cu capul negru, picioarele şi abdomenul roşcate, incomplet acoperit de elitre. Larva este oligopodă, cu picioare biarticulate, lungi şi subţiri, capul de culoare galbenă iar corpul alb. După prima năpârlire, devin apode eucefale, la completa dezvoltare are 4-5 mm.
Dezvoltarea populației
În Romania poate dezvolta 2 - 4 generaţii pe an (de regulă 2-3), dintre care una în câmp şi restul în depozite. Iernează ca adult exclusiv în depozite, în boabele de fasole, sau în crăpăturile pereţilor, tavanului şi podelei. Adulţii hibernanţi migrează în culturi la sfârşitul lunii iunie-începutul lunii iulie, până la distanţe de 3 km.
După împerechere, femelele rod pe linia de sutură a tecilor păstăilor dezvoltate câte un orificiu adânc, prin care introduc vârful abdomenului şi depun ouăle, lipindu-le de pereţii carpelari. Într-o păstaie sunt depuse 10-20 ouă.
După ce larvele eclozează, pătrund în boabe, năpârlesc şi devin apode, şi se hrănesc până ajung la completa dezvoltare ( în 15-30 zile). Înainte de împupare, rod în tegument un opercul la fel ca larvele de Bruchus pisorum. În momentul recoltării fasolei, în boabe se găsesc larve de diferite vârste, sau pupe.
Adulţii primei generaţii apar în spaţiile de depozitare, unde femelele depun ouăle pe boabele depozitate, pe pereţii boxelor sau pe ambalaje, larvele neonate rod orificii în tegument, pătrund în boabe şi se hrănesc timp de 15-45 de zile (în funcţie de temperatură), apoi se împupează, adulţii apărând până la sfârşitul anului.
În depozitele calde, până în iunie se mai pot dezvolta 1-2 generaţii în mod similar generaţiei a II-a. Temperaturile scăzute, sub 4°C, determină mortalităţi foarte mari, acestea fiind cauza reducerii rezervei biologice din boabele scuturate în câmp.
Atac și simptome
Sunt dăunate diferenţiat toate soiurile de fasole, mai atacate fiind cele de Phaseolus multiflorum, uneori pot fi atacate şi năutul şi soia. Produc daune larvele care rod boabele de la interior sub forma unor lojă.
Boabele sunt complet devalorizate, atât pentru consum cât şi pentru însămânţare.