Portulaca – gen reprezentativ din fam. Portulacaceae, are specia P. oleracea L sau popular iarbă grasă. Ea este o dicotilă anuală având în sol o rădăcina fibroasă şi bogată. Tulpina ascendentă, ramificată, glabră şi vişinie creşte până la 0,5 m lungime. Frunzele opuse, invers ovate, sesile, îngrămădite în vârful ramurilor, sunt numeroase. Nu are variabilitate. Florile axilare au caliciul din două sepale caduce şi petale mici, galbene, deasemenea căzătoare. Fructul este capsula ovoidă cu numeroase seminţe reniforme, tuberculate.
Habitatul preferat are clima moderată şi solul uşor, nisipos şi bogat. Aspectele ecologice se concretizează în maturarea seminţelor toată vara şi germinarea tot anul. Plantulele au cotiledoanele oval alungite şi frunzuliţe cărnoase.
Seceta şi frigul îi dăunează. Înfloritul are loc din mai până în octombrie.