Biologie. Carabusul de mai are o generatie la 3-4 ani si ierneaza in sol ca larva si/sau adult. In cursul zilei stau adapostiti in frunzisul pomilor sau arbustilor, hranindu-se cu frunzele acestora. Ouale sunt depuse in sol, de preferinta in terenuri usoare, la 10-20 cm adancime, grupate cate 20-40. Larvele apar dupa 4-6 saptamani, in luna iulie sau la inceputul lunii august si se hranesc cu radacini mai fine. In anul al doilea ataca si radacinile mai groase. Spre toamna, acestea coboara in sol, pana la adancimea de 40-80 cm si ierneaza.
Plante atacate si daune. Este o specie polifaga, adultii atacand frunzele, uneori si florile si fructele in formare, la speciile lemnoase si ierboase. La atacuri puternice, frunzele sunt complet distruse, ramanand numai nervurile principale. In urma atacului pomii raman desfunziti si isi pierd recolta, lemnul nu se mai matureaza si degera in timpul iernii.
Larvele ataca radacinile plantelor ierboase, radacinoase, tuberculifere, bulboase, precum si radacinile lemnoase ale puietilor din pepinierele viticole si pomicole.